Traian Doman a fost toată viața profesor de istorie și acum, mărturisește el cu un zâmbet cald, e un „pensionar fericit”.

Dintre toate lucrurile cu care s-ar putea mândri – familia, un master în arhivistică după 1990 – cea mai mare realizare a vieții sale încape într-un plic A42, ticsit, e drept, pe care îl ține cu grijă la piept.
Înăuntru, rodul a doi ani de discretă, dar curajoasă și persistentă rezistență în fața regimului comunist: fotografii ale unor clădiri sau cartiere bucureștene dispărute la mijlocul anilor ’80, părți din orașul vechi, toate familiare, dragi, mai cu seamă, căzute pradă unor planuri megalomane de reconstrucție urbană.